COMUNICAT DE PRESĂ
22.09.2023
Operatorul regional ACET S.A. Suceava informează publicul general asupra semnării contractului de lucrări „Construcția rețelelor de apă și apă uzată în satele Șcheia și Sfântu Ilie, comuna Șcheia”
În data de 7 iunie 2023, ACET S.A. Suceava, în calitate de Beneficiar, a semnat cu Asocierea formată din CORDEP S.R.L. (Lider) și HYDROSTROY AD, în calitate de Antreprenor, contractul privind „Construcția rețelelor de apă și apă uzată în satele Șcheia și Sfântu Ilie, comuna Șcheia”, cod contract SV-CL-04.
Obiectivul general al contractului îl constituie conectarea locuitorilor din satele Șcheia și Sfântu Ilie la sistemele centralizate de distribuție a apei potabile, respectiv de canalizare menajeră ale municipiului Suceava și dezvoltarea durabilă a serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare/epurare a apelor uzate din aceste două localități.
Investițiile prevăzute în cadrul contractului SV-CL-04 constau în:
Lucrări în sistemul de alimentare cu apă, respectiv:
– construirea de rețele noi de distribuție a apei potabile în comuna Șcheia, după cum urmează: cca. 26 km în satul Șcheia și cca. 19 km în satul Sfântu Ilie. Aceste lucrări includ și realizarea branșamentelor la noile rețele, execuția de cămine aferente rețelelor de distribuție, precum și montarea de hidranți subterani;
- construirea unei stații de pompare a apei potabile pentru ridicarea presiunii în rețelele de distribuție;
Lucrări în sistemul de canalizare, respectiv: - construirea de rețele noi de canalizare, după cum urmează: cca. 24,5 km în satul Șcheia și 16,5 km în satul Sfântu Ilie. Aceste lucrări includ și realizarea racordurilor la noua rețea, precum și execuția de cămine aferente rețelelor de canalizare;
- construirea a 17 stații de pompare a apelor uzate și a conductelor de refulare aferente (9 buc. în satul Șcheia și 8 buc. în satul Sfântu Ilie) pentru pomparea apelor uzate în diferite puncte ale rețelei de canalizare acolo unde relieful terenului nu permite curgerea gravitaționala a apelor uzate.
Valoarea atribuită a acestui contract este de 94.153.468,12 lei, fără TVA.
Durata de execuţie a lucrărilor este de 36 luni de la data de începere a lucrărilor, la care se adaugă perioada de garanție a lucrărilor de 60 de luni. Data de începere a lucrărilor a fost 04.09.2023.
Acest contract este o componentă a Proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din Județul Suceava în perioada 2014 – 2020”, cod SMIS 2014+ 135145, ce este în prezent implementat de ACET S.A. Suceava, beneficiind de asistență financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene. Valoarea totală a contractului de finanțare a Proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din Județul Suceava în perioada 2014 – 2020” este de 1.561.138.506,23 lei, din care contribuţia Uniunii Europene este de 1.052.221.148,62 lei conform actului adițional nr. 3 la contractul de finanțare.
Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014 – 2020
Date de contact: ACET S.A. SUCEAVA, Serviciul UIP POIM, tel. 0230206315; fax: 0230520941, e-mail: secretariat@acetsv.ro.